SONDAJ. Când înlocuiește tânărul corporatist român cariera cu familia. Portretul „Sprinterului” și al „Jogger-ului”

SONDAJ. Când înlocuiește tânărul corporatist român cariera cu familia. Portretul Sprinterului și al Jogger-ului
Publicat: 25/04/2012, 19:44
Actualizat: 25/04/2012, 19:44

Tinerii corporatiști cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani care lucrează pentru companii multinaționale pot fi împărțiți în patru categorii, în funcție de vârstă, de atenția acordată vieții profesionale și de atenția acordată celei de familie, conform studiului „Cum gândesc tinerii corporatiști ai României și când devine familia mai importantă decât cariera”, realizat de către agenția Exact Cercetare și Consultanță.

Cei proaspăt angajați în astfel de companii tind să își dedice timpul liber ieșirilor în oraș alături de prieteni. În timp însă, angajații companiilor multinaționale renunță la viața personală pentru carieră, ca apoi, în jurul vârstei de 35 de ani, să fie dispuși chiar să obțină salarii mai mici doar pentru a avea mai mult timp liber pe care să îl dedice familiei.

Iată, mai jos, cele patru categorii identificate de către specialiști în rândul tinerilor corporatiști cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani.

1. Jogger-ul

În această categorie se înscriu tinerii cu vârste în jur de 25 de ani, care lucrează, în general, pentru prima oară într-o companie multinațională. Principalul motiv care i-a motivat în alegerea unui astfel de loc de muncă a fost salariul stabil și consistent pe care îl pot obține în cadrul unei astfel de companii.

Ei sunt adepții vieții personale, dar nu sunt dispuși să renunțe la carieră. Tinerii „joggeri” vor să obțină un salariu cât mai mare, dar evită să lucreze peste program. Ei investesc în cariera lor pentru a-și păstra locul de muncă, nu din dorința de a obține o promovare, iar timpul lor liber este dedicat întâlnirilor cu prietenii și pasiunilor lor.

2. Sprinterul

Angajații cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani se încadrează în categoria „alergătorilor de sprint”. Pentru ei familia și eventualele planuri de căsătorie trec pe locul al doilea, locul lor fiind luat de către viața profesională care le acaparează timpul liber.

Astfel de persoane consideră că o relație serioasă le consumă timpul și energia pe care vor să le investească în carieră. Atunci când ies în oraș ei se află tot în compania colegilor de servici, iar locul vacanțelor este luat de team building-urile plătite de către angajatori.

3. Alergătorul de cursă lungă

„Alergătorii de cursă lungă” sunt persoane cu vârste cuprinse între 30 și 32 de ani, cu o experiență de circa 10 ani, de multe ori petrecuți în cadrul aceleiași companii. Pentru ei cariera este importantă pentru că prin ea obțin veniturile necesare pentru întreținerea și întemeierea unei familii.

Persoanele care se încadrează în această categorie nu sunt foarte active din punct de vedere social-politic, ei având o orientare social-democrată pasivă.

4. Foștii alergători

Tinerii care se încadrează în această categorie au vârste cuprinse între 33 și 35 de ani și ocupă o funcție de management în cadrul companiilor pentru care lucrează. Ei au o experiență de circa 15 ani, obținută în urma posturilor deținute în cadrul a două sau trei companii multinaționale și iau în calcul posibilitatea de a lucra pe cont propriu.

„Foștii alergători” vor să aloce cât mai mult timp pasiunilor lor și vieții personale, fiind dispuși să obțină salarii mai mici în schimbul unui program lejer. Timpul lor liber este petrecut alături de familie.

Studiul a inclus tineri din București cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani ce lucrează pentru companiile multinaționale, au studii superioare și obțin venituri lunare de cel puțin 2.500 de lei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...